Clopotele sunt parte integranta a cultului crestin, inca din cele mai vechi timpuri. Alaturi de toaca de lemn, cu diversele ei forme, in cultul crestin se mai intrebuinteaza, ca instrument de instiintare a inceputului slujbelor sau de marcare a unor momente importante din cadrul lor, si clopotele. Clopotele bisericii dau timpului o masura liturgica, umplandu-l de rost. Tragerea clopotelor face pe om sa iasa din randuiala cotidiana, intr-o realitate mai presus de aceea care cade sub simturi.
In rugaciunile din „Canonul pentru binecuvantarea clopotelor”, gasim scris: „Toti cei care pot auzi glasul lor in zi si in noapte, sa se impartaseasca de sfintenia sfintilor.” Trasul clopotelor este o practica straveche a Bisericii Ortodoxe, prin aceasta urmarindu-se atat chemarea credinciosilor la slujbele dumnezeiesti, cat si exprimarea bucuriei triumfatoare a Bisericii si a slujbelor sale dumnezeiesti. Clopotele au fost folosite inca din cele mai vechi timpuri, atat pentru a anunta bucuria si rugaciunea, cat si necazul si primejdia.
Cuvantul „clopot” este de provenienta slava, tragandu-se din cuvantul „klopotu”. Definitia fizica a acestora este una simpla: obiecte metalice in forma de para, deschise in partea inferioara si prevazute in interior cu o limba mobila, care, lovindu-se de peretii acestora, produce sunete melodioase prelungi.
Parintele Arsenie Papacioc, vrednic purtator al dreptei credinte, aminteste crestinilor rostul uitat al clopotelor: „Trebuie sa aducem la cunostinta oamenilor invatatura crestina. N-a auzit nimeni bataia clopotelor? Clopotele nu bat niciodata pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natura sufleteasca, care ne atrage atentia: Cheama viii, plange mortii, imprastie viforele! Imprastie dracii si trasnetele.”
Inscriptiile intalnite pe vechile clopote crestine reamintesc rostul lor ocrotitor, de mantuire si vestire, adeverind cuvintele Scripturii, care zic: „In tot pamantul a iesit vestirea lor.” Misiunea acestora se rezuma in cuvintele intalnite adeseori pe exteriorul lor: „Pe vii ii chem, pe morti ii plang, fulgerele frang.” Pe ele se mai intalnesc insa si alte cuvinte, precum: „Laud pe Dumnezeu cel adevarat, chem multimea, adun clerul. Ii plang pe morti, alung fulgerele, infrumusetez sarbatorile.” Clopotele sunt adesea decorate cu motive vegetale, geometrice, scene si inscriptii.
Clopotele si intrarea acestora in cultul crestin
Inca de la inceputul Epocii Bronzului, toate orasele si satele din China aveau cate un turn ce adapostea un clopot destinat anuntarii orei. De asemenea, acest clopot suna si la aparitia unei incendiu sau a unor calamitati naturale. In zona acestora s-a pastrat inca zicala urmatoare: „Daca spui templu, spui clopot. Fara clopot nu exista templu.” Prin urmare, clopotele nu sunt creatii originale ale crestinismului, insa au fost preluat si incarcate cu un bogat sens duhovnicesc de catre acesta.
Material preluat din Ziare.ro
